Cancerul de san

Cancerul de san este de departe cel mai frecvent dintre cancerele femeii. Desi nu este cunoscuta cauza sa exacta, factorii de risc sunt din ce in ce mai bine identificati. Gratie mamografiei, depistarea precoce a acestui cancer a crescut semnificativ perspectiva vindecarii.

Ce este cancerul?

Corpul uman este constituit din 100.000 miliarde de celule care formeaza tesuturile diferitelor organe (ficat, inima, creier). In cursul vietii lor, celulele primesc si emit in permanenta semnale asemanatoare unor ordine: de multiplicare, de diferentiere, de stopare a diviziunii. Daca o celula nu mai raspunde acestor semnale, ea scapa de sub orice reglare si poate sa se multiplice la nesfarsit, intr-un mod anarhic, in detrimentul celulelor vecine. Devenita maligna, ea da nastere unui cancer.

Simptomele cancerului la san

In majoritatea cazurilor, prima manifestare a cancerului de san este un nodul descoperit de femeie sau de medic. Acest nodul este cel mai frecvent situat in portiunea superioara a sanului, in apropierea axilei. Celelalte simptome sunt secretia mamelonara si deformarea areolei sau a mamelonului (retractie). Uneori, cancerul de san nu prezinta nici un semn.  Nu orice nodul de san este obligatoriu canceros. Poate fi vorba de un chist, de o congestie dureroasa legata de perioada premenstruala, sau de un adenofibrom, o tumora benigna frecventa.

Frecventa cancerului la san

Frecventa cancerului de san este in continua crestere in tarile dezvoltate (mai ales in Europa Occidentala si in America de Nord, mai putin in Japonia), acest tip de cancer fiind de departe cel mai frecvent cancer al femeii. In fiecare an, cancerul de san este responsabil de 77.000 de decese in Europa, dintre care 40% la femeile sub 65 de ani. Incidenta acestui cancer, adica numarul de cazuri noi in cursul unui an, creste, dar mortalitatea a atins un nivel de platou, ceea ce ne indreptateste sa afirmam ca speranta de supravitetuie este in crestere.

Factorii de risc in cancerul la san

Factorii de risc se cunosc de mult timp. Ei sunt:
- de ordin personal: precocitatea menstruatiilor, absenta nasterilor (nuliparitate), o prima sarcina tardiva (dupa 35 de ani), menopauza tardiva;
- de ordin familial: antecedente de cancer de san la membri apropiati din familie, sugerand implicarea unor factori genetici.

In afara acestor factori, varsta este si ea un factor de risc. 7% din cancerele de san afecteaza femeile sub 40 de ani, acest procent crescand cu varsta: 18% la 40-50 de ani, 32% la 50-60 de ani si 43% la peste 65 de ani. Mai multe cercetari au subliniat influenta alimentatiei prea bogate in grasimi de origine animala asupra aparitiei acestui cancer. Excesul ponderal este un factor favorizant.

Cancerul de san si sarcina

Sarcina nu agraveaza cancerul de san. Totusi, daca boala este descoperita in primul trimestru de sarcina, se poate recomanda intreruperea acesteia pentru inceperea tratamentului. Daca boala este diagnosticata mai tarziu, tratamentul chirurgical este efectuat, dar radioterapia si chimioterapia se amana pana dupa nastere, care poate fi provocata in momentul in care fatul este viabil.  Femeia tratata pentru cancer de san poate sa-si planifice o sarcina, cu conditia respectarii unui interval de 2 ani dupa terminarea tratamentului, pentru supravegherea evolutiei bolii. Alaptarea nu este recomandata.

Diagnosticul cancerului la san

Exista mai multe examene pentru diagnosticarea cancerului de san. Dupa obtinerea informatiilor necesare, se poate stabili tratamentul specific. Cancerul de san este diagnosticat din ce in ce mai frecvent in stadii precoce, gratie depistarii sistematice. Aceasta depistare intr-un stadiu primitiv al bolii permite in prezent vindecarea in cazul majoritatii cancerelor de san fara metastaze.

Examenul clinic

Este prima etapa de diagnostic: consta in interogatoriu, palparea sanilor si explorarea ganglionilor din fosa axilara. Examenul clinic permite decelarea unei anomalii care sugereaza medicului alte examene necesare.

Examenele complementare

Mamografia (examenul radiologic al sanului) permite depistarea unei tumori. Ecografia aduce informatii complementare, legate de natura acestei tumori. Ea se poate asocia cu prelevarea catorva celule din leziune (citopunctie), care confirma sau infirma prezenta de celule canceroase. Daca in acest stadiu persista dubii cu privire la benignitatea sau malignitatea tumorii, este necesara o biopsie (prelevarea, apoi analizarea unui fragment de tesut mamar).

Dupa stabilirea diagnosticului de cancer, este posibila aprecierea gradului de agresivitate a tumorii. Factorii de gravitate a cancerului de san sunt viteza de crestere a tumorii (definita prin timpul necesar dublarii volumului), invadarea ganglionilor axilari si, eventual, prezenta metastazelor.

Depistarea precoce a cancerului la san

Depistarea cancerului de san se efectueaza prin autopalpare (femeia isi examineaza sanii in fiecare luna), examen medical anual (de catre ginecolog sau medic de familie), dar mai ales prin mamografie.

Aportul mamografiei in cancerul de san 

Aceasta radiografie cu raze X cu penetranta redusa evidentiaza diferentele de densitate ale tesutului mamar. Ea permite decelarea tumorilor foarte mici (incepand de la 3 mm) care nu pot fi depistate la palparea sanilor, aceasta din urma permitand decelarea unor formatiuni de peste 0,5/1 cm. Rezulta ca este o tehnica esentiala pentru depistarea precoce a cancerului de san, deoarece permite reperarea unei tumori cu ani de zile inainte de a intra in faza clinica, adica inainte sa apara semnele decelabile de catre medic.

Gravitatea bolii este indicata de talia tumorii, dar mai ales de prezenta sau absenta invadarii ganglionilor axilari. Cand cancerul este localizat (cancer in situ sau stadiu 0), supravietuirea la 5 ani este de 97%; daca tumora are o dimensiune sub 5 cm, fara invadarea ganglionilor (stadiul 1), supravietuirea este de 70%; in cazul invadarii ganglionare (stadiul 2), supravietuirea nu mai este decat de 38%.

Preventia cancerului de san

Se recomanda depistarea sistematica de la varsta de 50 de ani, prin mamografie la 2 sau 3 ani. Inainte de aceasta varsta, este important ca orice femeie sa consulte regulat medicul pentru examenul clinic (palparea sanilor). La varsta de 40 de ani se recomanda adeseori o mamografie, chiar si in absenta oricarei anomalii.

Depistarea in formele familiale

In marea majoritate a cazurilor (peste 95%), cancerele de san survin sporadic, adica intamplator. In unele familii insa, incidenta acestui cancer este deosebit de ridicata si nu se poate explica numai prin intamplare.

Sunt mai multe particularitati care ne indreptatesc sa presupunem ca o persoana afectata de cancer de san are si o predispozitie genetica: aparitia la o varsta mai scazuta (inainte de 40 de ani), afectarea ambilor sani, prezenta unor cancere asociate (de exemplu, sani si ovare). Se stie in prezent ca aceste forme familiale sunt legate de genele predispozante, transmise de la o generatie la alta.

O femeie purtatoare a acestor gene (BRCA1 si BRCA2) are un risc crescut de aparitie a cancerului de san (80-90%, fata de 8-10% cat este in mod normal). Cancerul nu este ereditar, numai genele predispozante sunt cele care se transmit. Cautarea acestor gene de predispozitie ereditara fata de cancerul de san trebuie efectuata in cadrul consultatiei medicale de specialitate (genetica oncologica). Descoperirea lor la o pacienta justifica elaborarea unei strategii adaptate de depistare.

Recomandari privind depistarea cancerului:

Grupul de varsta cel mai afectat este cel intre 50 si 65 de ani; femeile sub 30 de ani sunt rar afectate. Aceasta nu exclude insa supravegherea regulata (autoexaminarea sanilor, controalele medicale regulate) la toate femeile tinere. Inainte de 50 de ani: un examen ginecologic anual, constand in palparea sanilor; autoexaminarea sanilor; mamografie, in caz de anomalie. Dupa 50 de ani: un examen ginecologic anual, constand in palparea sanilor; autoexaminarea sanilor; o mamografie la fiecare 2 ani.
Femeile cu una sau mai multe rude apropiate care au avut cancer de san sunt supravegheate mai riguros.

Tratament

Alegerea metodei de tratament (protocol terapeutic) tine cont de factori multipli, cum sunt varsta pacientei si stadiul de evolutie a tumorii. Pot fi efectuate patru tratamente, asociate sau izolate: interventia chirurgicala, radioterapia, chimioterapia si hormonoterapia.

Interventia chirurgicala.

Consta cel mai frecvent in ablatia tumorii (tumorectomie) si a ganglionilor din axila (cura ganglionilor axilari). Ablatia sanului (mastectomie) este evitata in masura posibilului, dar este practicata daca tumora este voluminoasa (peste 3 cm) sau prost plasata. Ablatia sanului poate fi urmata de o interventie de chirurgie plastica, cu scop reconstructiv al sanului.

Radioterapia.

Utilizeaza capacitatea radiatiilor ionizante de a stopa cresterea celulelor tumorale. Cel mai frecvent, radioterapia este aplicata dupa interventia chirurgicala, fie ca aceasta este conservativa, fie ca nu, in scopul limitarii recidivelor locale, mai ales la nivelul ganglionilor axilari. Uneori, in cazul tumorilor neoperabile, ea este asociata cu chimioterapia, in scopul obtinerii unei regresii. Radioterapia a cunoscut progrese importante: aparate perfectionate, tehnici cu efecte mai tintite si mijloace de simulare care permit calcularea dozei de radiatii adaptate in functie de caz.

Chimioterapia.

Este preconizata dupa interventia chirurgicala sau ca metoda terapeutica unica, in cazul evolutiei rapide a tumorii, la femeile tinere sau cand sunt prezente metastazele. Medicamentele utilizate actioneaza prin blocarea diviziunii celulare. Ele limiteaza astfel talia tumorii si riscul de aparitie a metastazelor. Efectele secundare ale medicamentelor (voma, greata, caderea parului) sunt din ce in ce mai bine controlate.

Hormonoterapia.

Tratamentul hormonal (pe baza de antiestrogeni) este preconizat daca tumora este sensibila la hormonii sexuali (aproximativ 30% din cazuri). El este eficient dupa menopauza.

Prognostic si supraveghere

Daca este tratat precoce, cancerul de san are prognostic bun. Totusi, aproximativ 50% din paciente fac o recidiva in primii 10 ani dupa tratament.
Pentru depistarea unei recidive se impune supravegherea prin:
- consultatii frecvente la medicul curant (trimestrial in primul an, apoi la fiecare 6 luni, timp de 4 ani, dupa care anual);
- autoexaminare lunara a sanilor, cu prezentare rapida la medic in cazul depistarii unei modificari;
- examene recomandate sistematic sau numai daca persoana prezinta anumite simptome, pentru depistarea metastazelor sau a semnelor de recidiva a cancerului in alt organ (ecografie cardiaca, scintigrafie osoasa, radiografie toracica, ecografie hepatica, tomografie cerebrala, dozarea markerilor tumorali).