Dictionar plante medicinale

A   B   C   D   E   F   G   H   I   J   L   M   N   O   P   R   S   T   U   V   Z

Limba cainelui

  Limba cainelui face parte din flora spontana a Europei. La noi in tara apare ca flora spontana pe marginea drumurilor, pe terenuri virane. Este o planta ce creste pana la 1 m inaltime, frunzele sunt acoperite de perisori fini, care ii dau un aspect albicios, sunt lanceolate, ascutite spre varf, alternante cele de la baza si sesile cele tulpinare. Florile sunt terminale, sunt rosii purpurii, curbate la capat, asemanatoare unei limbi de caine (de unde si denumirea). Radacina are un miros neplacut, ce se pierde prin uscare si are gust amar. Dintre substantele chimice continute amintim: alcaloizii cinogloseina si  cinoglosidina, mucilagii, inulina, tanin, rasini, saruri minerale.Principalele sale calitati sunt: emoliente, vulnerare (mai ales radacina), actiune depresiva asupra sistemului nervos central si asupra terminatiilor periferice, fiind utila in calmarea durerilor, are proprietati narcotice si sedative. In fitoterapie se foloseste intreaga planta - proaspata sau uscata (efectele plantei proaspete sunt mult mai puternice decat cele ale plantei uscate), partile aeriene trebuie recoltate in lunile mai - iulie, iar radacina in octombrie.

Uz intern:

- bronsita, catar pulmonar,  dizenterie, dureri intestinale, hemoragii, hemoroizi, tromboflebite -  sub forma de infuzie de planta, decoct de radacina.

Uz extern:

- contuzii, eczeme, matreata, rani, ulcerele pielii, abcese, tromboflebite - planta prospata si strivita se aplica local (are un puternic efect cicatrizant), cataplasme, comprese cu infuzie, spalaturi locale.