Dictionar plante medicinale

A   B   C   D   E   F   G   H   I   J   L   M   N   O   P   R   S   T   U   V   Z

Sunatoarea

Sunatoarea este o planta erbacee, perena, întâlnita în toata tara, de la câmpie pâna în regiunea subalpina, dar cu precadere în regiunea deluroasa.
Are tulpina dreapta, lemnoasa în partea inferioara, cu patru muchii longitudinale, creste pâna la 20-100 cm înaltime si prezinta numeroase ramuri sterile (fara flori) care pornesc de la subtioara frunzelor. Frunzele sunt ovale, câte doua opuse si privite în transparenta (înspre lumina) se observa prezenta unor puncte negre situate predominant spre marginea frunzelor si a unor puncte stravezii dispuse uniform pe toata suprafata frunzei.
Florile de culoare galbena sunt grupate în inflorescente, au câte cinci petale punctate cu negru.
Infloreste din iunie pâna în septembrie, aceasta fiind si perioada recomandata pentru recoltare.
Principiul activ cel mai important al sunatoarei este o substanta de culoare rosu-bruna, numita hipericina, care se poate usor observa datorita culorii, atunci când se prepara tinctura din sunatoare.
Importante de retinut sunt criteriile prin care sunatoarea se deosebeste de alte specii de plante cu care se aseamana. Astfel, nici tulpina si nici frunzele nu sunt paroase, frunzele sunt ovale fara a avea un vârf ascutit si prezinta în mod obligatoriu atât puncte negre cât si puncte stravezii.
Recoltarea se face în perioada de înflorire, pe timp senin, de preferat dimineata dupa ce s-a ridicat roua. Florile trecute care au fructificat deja se îndeparteaza, dupa care se pune la uscat în locuri calduroase si uscate, la umbra, întinsa în strat subtire sau legata si atârnata în snopuri subtiri.
Infuzia - diskinezie biliara (fiere lenesa), enterocolite cronice, retentia de apa in organism, gastrite hiperacide, ulcer gastric, hepatite.
Se prepara dintr-o lingurita de planta maruntita peste care se adauga o cana de apa clocotita (200 ml), se acopera, iar dupa 15-20 minute se strecoara, se beau doua-trei cani pe zi (neîndulcite) pentru tratarea urmatoarelor boli: diskinezie biliara (fiere lenesa), enterocolite cronice. Pentru persoanele care prezinta tendinta de a retine apa în organism, infuzia se prepara în acelasi mod, dar folosind o lingura de sunatoare la o cana de apa clocotita si vor bea o lingura de ceai dupa fiecare masa. Tot cu acest mod de preparare, dar cu consumul a 2-3 cani pe zi se recomanda si pentru tratarea de gastrite hiperacide, ulcer gastric, hepatite, hepatite cronice evolutive, colite cronice, colecistite.
Maceratul în ulei
Se prepara folosind 20 g de sunatoare bine maruntita care se umecteaza cu 20 ml alcool de cel putin 70% timp de 12 ore, dupa care se adauga 200 ml de ulei de floarea-soarelui. Se încalzeste pe abur timp de 3 ore amestecând din când în când. Se mai lasa la macerat 2-3 zile, dupa care se filtreaza în sticle de culoare închisa, se astupa bine cu dop si se pastreaza la loc racoros. Se ia câte o lingurita de ulei de sunatoare dupa fiecare masa pentru diskinezie biliara, stimularea functiei hepatice, gastrite hiperacide si ulcer gastric.
Tinctura
Se prepara din: sunatoare - 40 g, roinita - 30 g, valeriana - 15 g si levantica - 15 g prin macerarea acestora timp de 5-7 zile în 700 ml de alcool de 60%, urmata de filtrare. Este recomandata în hipertensiunea arteriala pe fond nervos, distonie neurovegetativa, menopauza, stari de irascibilitate, agitatie psihomotorie. Tinctura, la fel ca si maceratul în ulei se pastreaza în sticle de culoare închisa, bine închise, la loc racoros. Modul de utilizare si dozarea: dupa masa se iau picaturi cu ajutorul unei pipete, dozajul stabilindu-se în functie de vârsta, dupa cum urmeaza: 2-5 ani - de 3 ori pe zi câte 4-7 picaturi; 5-12 ani - de 3 ori pe zi câte 7-10 picaturi; peste 13 ani - de 3 ori pe zi câte 10-20 picaturi.
La utilizarea oricarui preparat pe baza de sunatoare, este recomandata evitarea expunerii la soare (plaja), deoarece pot aparea reactii de fotosensibilizare.