Comanda produse Calivita cu 20% Reducere fata de pretul de lista. Livrarea produselor Calivita se face din depozitul central Calivita in cel mai scurt timp posibil.
Crestere si dezvoltare
In luna a sasea bebelusul creste cu circa 500g pe luna, respectiv cu 125g pe saptamana. Diferentele pot fi apreciabile: 100g in plus sau in minus nu trebuie sa constituie motive de ingrijorare.
La bebelusii care cresc cu peste 600g pe luna se reduc sau se suspenda fainoasele din alimentatie si se cresc cantitatile de fructe si de zarzavaturi; la cei care cresc cu mai putin de 400g pe luna se va imbogati piureul de la pranz (unt, ulei de floarea-soarelui), se va reduce cantitatea de fructe, se va creste cantitatea de lapte, se va mari cantitatea de fainoase din fierturile fainoase cu lapte.
Dentitia
In mod obisnuit, la 6-7 luni apare primul dintisor. Foarte rar se intampla ca un sugar sa aiba 1-2 dinti chiar de la nastere. La unii copii primul dintisor apare abia catre varsta de un an. Aceste abateri mari de la regula sunt, de obicei, de cauza familiala.
Locul unde va aparea un viitor dinte este inrosit si usor umflat; prin transparenta mucoasei se poate vedea varful albicios al dintelui. Cei mai multi bebelusi duc toate obiectele la gura si musca cu mai multa putere decat inainte.
Unii bebelusi sunt nervosi, iritabili, au somnul agitat si apetitul diseminat. Toate aceste manifestari pot avea si alte cauze si nu sunt semne sigure de eruptie dentara. Alti bebelusi se simt la fel de bine ca pana acum si nu prezinta nimic deosebit, nici inainte si nici in timpul eruptiei dentare.
Mamele au tendinta de a pune o multime de tulburari (nervozitate, febra, inapetenta, diaree) pe seama eruptiei dentare care, singura, nu declanseaza insa cresterea mare a temperaturii si nici diaree! Trebuie consultat medicul specialist.
O zi din viata bebelusului la 6 luni
Bebelusul ramane tot mai mult treaz; ii place sa stea mereu cate cineva pe langa el, se misca mai mult, ii place sa fie dus cat mai mult la plimbare. Scoaterea afara se face dupa anotimp: vara, mai de dimineata si spre seara; iarna, spre pranz si la inceputul dupa-amiezii.
Plimbarile sunt facute nu numai in scopul de a "lua aer", dar si ca un mijloc de distractie si de linistire, prin balansarea caruciorului, miscarea frunzelor din copaci, tabloul oferit de gradina si de strada. Daca timpul este favorabil, tine-l pe cel mic cat mai mult in parc; ii poti da sa-si consume biberonul afara.
Baia devine un prilej de bucurie. Se prelungeste la 5-10 minute si bebelusul va fi lasat sa se bucure, sa se agite. Cand sta bine in sezut se poate juca.
Somnul
Se intampla ca bebelusul sa se trezeasca noaptea din somn. Aceasta poate fi numai o situatie trecatoare, dar daca se repeta frecvent si pe perioade lungi se va consulta medicul specialist.
Nu va nelinistiti daca bebelusul se trezeste in timpul noptii, gangureste sau se mai misca prin pat. Daca nu plange si nu este nemultumit lasa-l in pace. Daca se trezeste si plange asteapta putin sa vezi daca nu se razgandeste si adoarme din nou. In cazul in care nu inceteaza sa planga schimba-l si da-i, eventual, sa bea putin ceai. Mangaie-l si aseaza-l din nou in pat. Multi bebelusi se multumesc cu o suzeta.
Unii bebelusi doresc sa aiba companie atunci cand merg la culcare. Pune-i seara o jucarie in pat, in apropierea lui, pentru a o putea prinde cand se trezesc noaptea. S-ar putea ca bebelusul sa se multumeasca sa stea si singur, dar stiind ca-si poate trezi usor parintii, prefera desigur compania lor.
Iata cateva indicatii ca masuri preventive sau de corectare a tulburarilor banale de somn:
• Scoate-l pe cel mic zilnic afara. Plimbarea de dupa-amiaza va fi mai lunga, pe un teren usor accidentat (leganatul si trepidatiile caruciorului au un efect calmant), va fi facuta mai spre seara, cand este mai racoare.
• Se va evita excesul de impresii seara (jocuri prelungite cu tatal, bunicii sau fratii mai mari; vizite in alte familii; musafiri in propria familie; televizor deschis etc).
• Masa de seara va fi mai consistenta si cu o cantitate mai mare de lichide. Se va respecta acelasi program in fiecare seara. Baia generala se va face zilnic. Imbracamintea de noapte va fi comoda si nu prea calduroasa. Se va evita supraincalzirea camerei in care doarme bebelusul.
• Daca se trezeste in cursul noptii bebelusul va fi mangaiat, eventual i se va da biberonul si se va verifica daca nu-l jeneaza imbracamintea, dar nu se va angaja vreo "convorbire" si nici nu va fi luat in brate.
• Patul. Cand bebelusul incepe sa se ridice in sezut situatia devine periculoasa. Salteaua va fi fixata la o inaltime care sa evite caderea bebelusului din pat. Nu se va lasa niciodata marginea patului coborata.
• In timpul ingrijirii bebelusului in pat, acesta va fi asezat totdeauna perpendicular pe latura mare a patului, ca sa nu cada din pat cand se rasuceste. Sarmele de la plasele marginilor patului vor fi controlate si reparate, pentru a nu-l zgaria pe bebelus.
• Gratiile care s-au deplasat din dispozitivul unde sunt fixate se vor repara de urgenta, pentru a se evita accidentele (fracturi, strangulare).
• Tarcul. De la sfarsitul lunii a 6-a bebelusul poate fi pus in tarc, bineinteles nu pentru a merge. Bebelusul simte nevoia sa urmareasca ce se petrece in jurul lui. Tarcul ii ofera posibilitatea sa priveasca in toate partile, sa se miste in voie.
• Premergatorul se recomanda numai dupa ce bebelusul se ridica singur pe marginea patului.
La bebelusii alimentati numai la san pana la aceasta varsta, pe langa fructele introduse la masa a doua sau a patra (mere rase sau banane in toamna si iarna, fructe de sezon in timpul verii) se poate introduce supa de zarzavat (trecuta prin sita sau mixata), imbogatita cu carne (galbenus de ou) si ulei. Se continua cu produsele lactate (formule, produse de continuare). Rar se recomanda lactatele cu adaos de cereale.
La bebelusii hraniti artificial, in luna a 6-a se poate da supa zilnic si se inlocuieste complet o masa de lapte. La supa (piureul) de zarzavat se adauga zilnic sau de 4-6 ori pe saptamana carnea, iar in restul zilelor cate un galbenus de ou fiert tare sau tot carne.
In a doua jumatate a primului an de viata cantitatea de carne creste la 30-40g. Rezervele de fier depozitate in timpul sarcinii la copil se epuizeaza, iar copilul are nevoie de un aport zilnic de 3-6mg la sugar si 8mg/zi de la 6 luni la 6 ani. Carnea este cel mai important furnizor de fier
In prezent, majoritatea societatilor de pediatrie recomanda piureul de zarzavat din luna a 7-a. Si in luna a 6-a piureul se va da sub forma fina (trecut prin sita sau mixat). Abia in lunile urmatoare se inceara sa se descopere momentul in care sugarul va primi piureul sfaramat cu furculita. Piureul se "drege" cu ceva unt (5g) sau si mai bine cu ulei (1/2 - 2 lingurite mici). Daca sugarul nu-l vrea consistent, se adauga cate putin din apa de fierbere.
Nu se adauga sare sau zahar. S-a constatat ca alimentele sarate predispun la hipertensiune arteriala. Cat despre zahar, predispune la carii dentare, la obezitate si-l face pe sugar sa prefere dulciurile in locul laptelui. In schimb, unii autori (americani indeosebi) la acest piure adauga cereale.
Laptele de vaca
Pentru prepararea unui litru de lapte de vaca in concentratie 2/3 sunt necesare: 700ml lapte + circa 300ml apa + 50g zahar (10 lingurite rase de zahar) + 20-30g cereale de orez) (4-6 masuri) si 8-10 lingurite de ulei.
La apa rece se adauga faina de orez sau de porumb "instant" si se amesteca pana se resuspenda bine si se toarna peste lapte. Totul se bate cu un tel si se pune la fiert la un foc moale. La sfarsit se adauga uleiul de floarea- soarelui. Multi bebelusi prefera laptele fara adaosuri (zahar, ulei, cereale).
Alimentatia cu produse gata fabricate (produse la borcanele)
Produsele fiind foarte fin faramitate si omogenizate sunt usor digerate si eficient folosite. De regula, calitatea pireurilor din borcane este mai buna si nu necesita pregatiri. Portionarea este usoara, copilul le primeste bine si ele contin cam tot ce trebuie organismului in ce priveste fructele sau zarzavaturile.
Atentie cand folositi microundele, pentru ca alimentele fierb repede, in timp ce borcanul ramane relativ rece. Masa se serveste cu lingurita direct din borcanas cand sugarul consuma intreaga cantitate.
De la aceasta varsta se pot da la masa de pranz si alte zarzavaturi: dovlecei, ceapa, conopida, gulie, mazare verde fina, anason, spanac, varza de Bruxelles (verzisoara), tomate. Fierberea in oala sub presiune sau in vase tip "Zepter", ori la cuptorul cu microunde, economiseste timp si cruta vitaminele.
Mancarea se poate pregati in cantitate mica pentru 1 - 2 zile sau in cantitati mari care se pun in portii mici si se portioneaza in pahare de iaurt sau de material plastic care se pastreaza in congelator pe o durata de pana la doua luni. Zarzavaturile culese proaspete se pot congela pentru lunile de iarna.
In primul an de viata se da numai carne de vita sau de gaina. Cu cat o carne este mai inchisa la culoare ("rosie") cu atat contine mai mult fier. Carnea se fierbe si cu un cutit bine ascutit se taie intr-un piure fin, iar apoi se amesteca cu piureul de zarzavat.
La aceasta varsta, din comert se vor prefera produsele de piureuri de zarzavat imbogatite cu carne. Ficatul are un continut ridicat de fier. Se poate da si peste slab. Daca se foloseste carne de buna calitate (proaspata sau bine congelata) se poate folosi la prepararea piureului si zeama de carne.
Daca si la aceasta varsta lingurita nu este acceptata se va da sub forma de supa cu biberonul, a carui tetina are orificii largite. Cu rabdare incearca in saptamanile urmatoare sa prepari un piure mai atractiv fie prin adaos de spuma de banane, fie cu 1-2 masuri din pulberea de lapte din preparatul pe care bebelusul il primeste la mesele de lapte si cereale infant.
In luna a 6-a bebelusul poate primi la unul din biberoane un produs industrial de lapte partial adaptat imbogatit cu cereale sau cu fructe.
![]()
<- inapoi
Nici un produs
Transport
0,00 LEI
Total
0,00 LEI