Comanda produse Calivita cu 20% Reducere fata de pretul de lista. Livrarea produselor Calivita se face din depozitul central Calivita in cel mai scurt timp posibil.
Sindromul zgaltairii copilului este un termen utilizat pentru descrierea semnelor si simptomelor rezultate in urma zdruncinarii puternice a unui sugar sau copil mic. Gradul de afectare a creierului depinde de forta si de durata zdruncinarii.
Sindromul zgaltairii copilului asociaza o hemoragie intracraniana si hemoragii retiniene la copiii care au fost zdruncinati cu putere. Sindromul este mai frecvent in zonele cu dificultati economice si cu un sistem medical deficitar.
Sindromul se intalneste la copiii cu varste intre 1 luna si 15 luni, indeosebi in jurul varstei de 6 luni. Zgaltairea unui copil sub 1 an poate antrena probleme neurologice severe si permanente. Sindromul asociaza in proportii variabile leziuni ale creierului, ale ochilor si oaselor. Mortalitatea este de 15%.
Zgaltairea copilului nu este intotdeauna rezultatul unui act rauvoitor. Uneori parintii scutura bebelusul pentru a-l face sa nu mai planga, deoarece sunt exasperati de plansetele sale. Unele jocuri, din pacate foarte raspandite, precum aruncarea unui copil in aer sau rotirea lui, pot provoca leziuni asemanatoare cu cele intalnite in cazurile de zgaltaire a copilului.
Informarea tinerilor si a viitorilor parinti este prin urmare esentiala pentru evitarea unor consecinte dramatice. In ceea ce-i priveste pe parinti, ei trebuie sa afle care sunt atitudinile adecvate ce pot fi adoptate in primele luni de viata ale copilului (jocuri, modul in care trebuie tinut in brate...)
Medicii pediatri nu trebuie niciodata sa banalizeze cazurile in care parintii se prezinta la consult cu un copil care plange fara incetare. Prezentarea la medic in aceste cazuri poate insemna un strigat de ajutor sau poate reflecta o situatie pe punctul de a exploda.
Gradul de afectare a creierului depinde in primul rand de forta utilizata si de marimea copilului. Daca leziunile initiale la nivelul creierului sunt grave, copilul va prezenta foarte rapid simptome alarmante precum o criza convulsiva, oprirea respiratiei si pierderea constientei. Chiar si in conditiile primirii de ingrijiri medicale prompte, o victima din 5 decedeaza.
Majoritatea copiilor care supravietuiesc leziunilor cerebrale grave vor avea o incapacitate permanenta: paralizie, cecitate, retard mental si crize convulsive. Unele victime raman intr-o stare vegetativa.
Daca leziunile initiale sunt mai putin grave, riscurile de consecinte permanente sunt mai mici: probleme de locomotie si de coordonare, deficit intelectual, probleme de invatare si convulsii.
Experienta pana in prezent arata ca bebelusii care supravietuiesc unei leziuni cerebrale grave provocate de o zgaltaire vor avea nevoie de ingrijiri speciale tot restul vietii. Chiar si cei cu leziuni mai putin grave vor avea nevoie de servicii speciale atunci cand cresc si devin adulti.
Aproximativ 20% din cazuri evolueaza cu decesul copilului in primele zile sau saptamani dupa traumatism. Printre supravietuitori, conform unor studii, ¾ au sechele pe termen lung, in special invaliditate, afectarea vederii, mergand pana la cecitate, epilepsie sau retard mental.
Un copil perfect sanatos poate plange intre 2 si 3 ore pe zi deoarece ii este foame, este ud, se afla intr-o pozitie incomoda sau sufera de colici.
Uneori, copilul poate plange deoarece se plictiseste, sau dimpotriva, deoarece este obosit si vrea sa doarma. Alteori insa, are nevoie doar de putina afectiune si atentie.
Cum se liniste un copil care plange?
» i se da biberonul sau tetina
» se maseaza usor pe burtica
» se plimba
» i se vorbeste sau i se pune muzica
Daca in ciuda tuturor incercarilor, bebelusul continua sa planga, iar parintii devin nelinistiti si nervosi, se recomanda consultarea unui medic pediatru.
Semnele si simptomele cuprind un spectru larg de modificari neurologice, atat minore (iritabilitate, letargie, tremor, varsaturi ) cat si majore (crize, coma, moarte). Aceste modificari neurologice se datoreaza distrugerii celulelor creierului secundare traumei si lipsei de oxigen la celule.
Hemoragiile retiniene la unul sau ambii ochi se gasesc in vasta majoritate a cazurilor. Fracturi ale oaselor lungi si/sau ale coastelor se intalnesc in unele cazuri. Totusi, uneori nu exista semne vizibile ale traumei.
Victimele
Varsta medie a victimelor este de 6 luni. Circumstantele sunt aproape intotdeauna aceleasi: un copil care sufera de o infectie (otita sau alta) si plange neintrerupt, provoaca pierderea controlului persoanei care il ingrijeste. Aceasta zgaltaie copilul cu putere pentru a-l face sa se opreasca din plans.
Masurile de prevenire a sindromului zgaltairii copilului trebuie luate la diferite nivele. Informarea asupra situatiilor cu risc de leziuni deosebit de periculoase – in care se situeaza in primul rand sindromul zgaltairii copilului – este un aspect al acestora. Este surprinzator faptul ca pana si specialistii subestimeaza riscul zdruncinarii sugarilor si copiilor mici, in timp ce loviturile si cazaturile – mai ales daca se datoreaza fratilor sau surorilor mai mari – sunt considerate periculoase, uneori in mod exagerat.
Prevenirea din domeniul psiho-social este si mai importanta: vinovatii sunt in general supusi unor constrangeri diverse, care ii pot determina sa isi maltrateze copiii, din cauza surmenajului. Prin urmare, adolescentilor si tinerilor care urmeaza sa devina parinti ar trebui sa li se comunice care sunt alternativele comportamentale la reactiile agresive in situatiile de stres:
» nu trebuie niciodata zguduit un copil, indiferent de motiv
» daca plansetele copilului, refuzul sau de a manca sau de a i se schimba scutecul va exaspereaza, cereti unei persoane de incredere sa va inlocuiasca imediat. Daca nu puteti gasi rapid o persoana de incredere, asigurati-va ca bebelusul nu are cu adevarat o problema, puneti-l in patut si parasiti incaperea pentru cateva minute. Este absolut nevoie sa luati o pauza.
» inainte ca plansetele copilului sa duca la pierderea calmului, asigurati-va ca ele nu sunt cauzate de o problema anume (ii este foame, frig sau cald, are febra, trebuie sa i se schimbe scutecul)
» daca bebelusul dvs. plange foarte mult, inseamna ca are colici. Consultati medicul si puneti la punct un plan care sa va permita sa faceti fata cerintelor copilului. Faceti o lista cu persoane de incredere din membrii familiei, prieteni sau vecini care sunt dispusi sa vina rapid atunci cand sunt chemati sa va ajute.
Ingrijirea unui copil este foarte solicitanta. Toti parintii si toti ingrijitorii au nevoie de pauze, de un somn odihnitor, de o schimbare de mediu si de activitate.
Asigurati-va ca persoana care are grija de copil este de incredere. Nu lasati niciodata copilul cu cineva in care nu aveti incredere si nici cu o persoana despre care stiti ca are reactii violente.
Nici un produs
Transport
0,00 LEI
Total
0,00 LEI