Sindromul Meniere

Sindromul Meniere debuteaza de obicei in jurul varstei de 50 de ani, dar poate fi intalnit si la tineri sau varstnici. Este o afectiune caracterizata prin vertij recurent asociat cu tinitus si surditate de perceptie si evolueaza cu crize de vertij rotatoriu paroxistic.

Patologia este frecvent unilaterala, localizata la nivelul urechii interne prin hidrops labirintic. Din punct de vedere anatomopatologic, se constata o dilatatie a sistemului endolimfatic care duce la o degenerescenta a celulelor ciliare vestibulare si cohleare.

Tinitusul, care reprezinta senzatia de zgomote la nivelul urechii fara un stimul sonor in prealabil, apare pe masura ce boala evolueaza. In timpul atacului de vertij, tinitusul si surditatea pot fi absente la inceput, dar odata cu trecerea timpului ele apar invariabil in cursul atacurilor. Formele usoare de boala evolueaza cu cefalee moderata, dificultate in concentrare si usoara senzatie de instabilitate. Pacientul este de multe ori anxios sau deprimat.

Tratament 

In timpul atacurilor de vertij este recomandat repausul la pat.
Daca atacurile tin un timp indelungat, se recomanda urmatoarele medicamente: ciclizina, dimenhidrinatul sau meclizina, in doze de 25-50 mg de trei ori pe zi.

In cazul pacientilor anxiosi se pot administra sedative usoare.

Cum boala este de regula unilaterala, odata ce surditatea se instaleaza dispar si senzatiile de vertij. Surditatea apare tarziu in evolutia bolii. In cazul in care atacurile de vertij sunt foarte suparatoare si apar cu insistenta, se poate opta pentru distrugerea chirurgicala a labirintului afectat sau se poate sectiona portiunea vestibulara a nervului vestibulocohlear.